Tema 1: MONEDA ȘI RORUL SĂU ECONOMIC

1. Moneda: concept, esenţă, evoluţia.

2. Formele monedei: moneda metalică, moneda de hîrtie, titlurile de credit.

3. Funcţiile monedei.

4. Rolul banilor în economia mondială.

- 1 -

Banii sunt cunoscuţi încă din antichitate, şi au apărut ca rezultat al dezvoltării forţelor productive şi relaţiilor marfă. Economia naturală se caracterizează printr-un nivel scăzut de dezvoltare a forţelor de producere şi de aceea tot ce se producea, de obicei, şi se consuma. Schimbul se produce numai la nivelul surplusurilor.

Schimbulreprezintă mişcarea mărfurilor de la un producător la altul în direcţia opusă, contra altei mărfi. El presupune comensurarea (compararea) mărfurilor de diferit tip, calitate, formă, destinaţie, etc. Această evaluare cerea o bază reală de comparare. Aşa bază poateservi valoarea mărfii, adică, cantitatea de muncă materializată în procesul producerii mărfii şi încorporată în marfa dată.

Munca depusă pentru producerea unei mărfi atare, poate varia de cantitatea demuncă materializată în altă marfă şi din acest considerent şi valoarea acestor bunuri este diferită. De aici apare şi necesitatea utilizării valorii de schimb.

Valoarea de schimb – capacitatea de schimb a unei mărfi pe altele în anumite proporţii sau compararea cantitativă a mărfurilor. În economia naturală mărfurile aveau numai valoare de întrebuinţare sau de consum. În economia de schimb pe producătorul de mărfuri îl interesează, mai întâi, valoarea de schimb sau costul, apoi cea de întrebuinţare, deoarece dacă marfa n-are valoare de întrebuinţare, n-are rost de a fi produsă.

În procesul schimbului marfa trebuie să aibă valoare de întrebuinţare pentru cumpărător şi de schimb – pentru vânzător. Această particularitate a mărfurilor se prezintă ca o unitate de contrarii: unitate prin faptul că fiecare marfă trebuie să posede ambele valori, iar contrariul se manifestă prin aceea că pentru una şi aceeaşi persoană, marfa data nu poate avea ambele valori.

Se cunosc mai multe forme în evoluţia schimburilor de mărfuri.

I formă – simplă sau stihiinică, când valoarea de schimb se stabilea în proporţiede 1:1. Acest tip de schimb avea următoarele neajunsuri:

a) nu se ţinea cont de principiul de echivalenţă la schimbarea mărfurilor;

b) în aceste condiţii nu se asigura accesul liber al oricărui producător la oricemarfă ce se producea în societate (conflictul de interese).

II formă – completă sau reversibilă se caracterizează printr-un flux mare a schimburilor și mărfurilor produse pentru schimb. Neajunsul acestei forme – apariția multor mărfuri echivalente, ce nu a dus la definitivarea exprimării valorice a valorii fiecării mărfi.

III formă – generală, când marfa devine principalul scop al producerii. În această perioadă fiecare producător tinde spre producerea mărfii, care este necesară tuturor. Ca marfă generală se utiliza grâul, sarea, etc. Neajunsul acestei forme este – aceste echivalente erau alterabile şi greu transportabile.

IV formă – bănească sau monetară, care a dus la înlocuirea echivalentului de mărfuri cu cel de metale preţioase. Dezvoltarea formei lingoului din metal preţios a dus la apariţia monetelor (partea din faţă – nominalul, cea opusă – stema statului). Odată cu apariţia relaţiilor economiei de piaţă, iarăşi a devenit incomod folosirea monetelor din metale preţioase pentru deservirea afacerilor în legătură cu creşterea rapidă a numărului afacerilor şi a sumei fiecărei afaceri. În aceste condiţii apare moneda-semn sau acea monedă propriu-zisă care s-a păstrat până în prezent.

Esenţa banilor se manifestă prin faptul că sunt o formă specifică de mărfuri, cu formă naturală care îndeplinesc funcţia de etalon general al valorii.

Banii sunt un echivalent general al valorii tuturor mărfurilor. Esenţa banilor ca o categorie economică se manifestă prin următoarele trei forme:

a) în formă de valoare de schimb nemijlocit şi general;

b) în formă de valoare de schimb de sine stătătoare;

c) în formă de măsură reală a muncii.

După conţinutul lor banii sunt o marfă. Ca şi mărfurilor le este specifică şi valoarea de întrebuinţare şi cea de schimb. Însă în comparaţie cu celelalte mărfuri, banii sunt o marfă specifică:

a) în afară de valoarea de întrebuinţare pe care o au mărfurile, mai au şi o valoarea e întrebuințare globală. Cu ajutorul lor omul își poate satisfice orice necesitate;

b) valoarea de schimb a banilor se manifestă prin aceea, că ei pot fi schimbaţi peorice marfă, pe când valoarea de schimb a celorlalte mărfuri apare numaiatunci când ea poate fi schimbată pe piaţă.

Banii asigură fluxul între două valori. Odată cu apariţia banilor, lumea mărfurilor s-a divizat în două: prima parte reprezintă banii şi a două restul mărfurilor.

Valoarea de consum este concentrată de partea mărfurilor, iar cea de schimb – decea a banilor. Mărfurile participante în cadrul schimbului se prezintă ca valori de consum,iar banii se prezintă ca valori de consum, iar banii se prezintă ca un echivalent al tuturor mărfurilor, prin însăşi valoarea lor.

Periodizarea procesului monetary grupează 3 etape importante:

I ETAPĂ (antichitate – sec. 13-14)

Transformările politice și sociale și-au lăsat amprenta asupra domeniului monetar cînd moneda era folosită ca intermediar în tranzacții, adică ca instrument de schimb. O altă caracteristică a acestei etape constă în schimbarea permanentă a conținutului monedei pe urma cărora se obțineau mari beneficii. Aceste schimbări permanente se refereau la modificarea conținutului greutății valorii nominale, fapt ce au dus la o neîncredere și nesiguranță în acest domeniu.

II ETAPA (sec.14 – sfîrșit sec.18)

În această perioadă moneda multor state a fost supusă unor transformări considerabile, datorată tehniciilor insuficient dezvoltate de batere monetară, precum și falsificării care aveau loc pe piețele comerciale. Astfel monedele au început să fie evaluate nu dupa valoarea lor nominală, ci dupa conținutul real de metal prețios. În sec.14-15 metalul preferat monetar era aurul, iar în se.16-19 era argintul. În această perioadă apar primele încercări de punere în circulație a monedei de hîrtie.

III ETAPA (sec. 18 - prezent)

În această perioadă domeniul monetar a cunoscut o dezvoltare considerabilă. Dezvoltarea banilor și a activității bancare a adus la apariția unor noi forme monetare cum ar fi: moneda de cont, hîrtie, veramentle, cardurile, cecurile. Treptat moneda marfă cedează locul monedei de hîrtie, iar moneda de hîrtie cediază locul monedei de cont. Această etapă se mai caracterizează prin instutiționalizarea sistemelor monetare naționale, precum și apariția Uniunilor Monetare.

- 2 -

Banii în evoluția sa s-au impus sub două aspect: bani reali și bani reprezentativi.

Moneda metalică

Banii reali sunt banii, a căror valoare nominală corespunde valorii lor reale, adică valorii metalului din care au fost confecţionaţi. Banii metalici (aramă, argint, aur) au avut diferite forme. Cea mai comodă formă pentru circulaţie s-a dovedit a fi cea rotundă. Partea din faţă numindu-se avers, cea din spate – revers, şi cea laterală – gurt. În scopul protecţiei contra sustragerii, partea laterală se turna în formă de zimţuri.

Primele monete datează cu 26 secole în urmă, în China Antică şi în statul Lidia. În Rusia Chieveană monetele au apărut în secolele IX – X e.n.

De la început se emiteau numai monete confecţionate din aur şi argint. În a II jumătate a secolului IX la emiterea în circulaţie a monetelor din aur a trecut şi Anglia, care deţinea monopol în extragerea minereului dat. Cauzele fiind: aurul este metal omogen după calitate; divizabil şi legabil, fără pierderea calităţilor anterioare; portabil; păstrabil; greu dobândibil; greu prelucrabil.

Datorită rezistenţei sale, banii metalici puteau fi emişi de mărimi egale, în cantităţiegale, uşor participând la relaţiile economice interstatale, precum şi îndeplinind toate cele 5 funcţii ale sale. Însă, monetelor din aur le erau specifice unele neajunsuri:

- extragerea metalului nu era în egală măsură cu fabricarea mărfurilor şi prestareaserviciilor;

- monetele date nu puteau deservi afacerile mici;

- nu făceau faţă elasticităţii pieţei: nu puteau fi emişi şi retraşi din circulaţie;

- moneda-aur, în general, nu stimula producerea şi circulaţia mărfurilor.

Monetele-aur au circulat relativ puţin – până la I război mondial, când statele beligerante pentru acoperirea cheltuielilor au recurs la emisiunea monedei-hârtie. Pe parcurs aurul a dispărut complet din circulaţie.

Moneda de hîrtie

Banii reprezentativi se consideră: semnele metalice (moneta mică reprezentativă(ban, cent, copeică) confecţionată din metale ieftine (aramă, aluminiu)) şi semne de hârtie,care împart moneda de hârtie şi titluri de credit.

Moneda de hârtie – a apărut ca un substituitor al celei metalice. Primii bani de hârtie au apărut în Rusia în 1769. Emitenţii acestor monede pot fi trezoreria publică şi băncile centrale. În primul rând, statul direct emite aceste bilete de trezorerie pentru acoperirea cheltuielilor sale. În cazul doi, banca centrală emite bancnote de valori mici şi le acordă credit guvernului, adică se emit indirect. Diferenţa dintre valoarea nominală şi cea reală a monedei date reprezintă venitul de la emisiune, care reprezintă un element semnificativ în ponderea veniturilor publice.

Moneda de hârtie se emite pentru finanţarea cheltuielilor statului, pentru acoperirea deficitului bugetar şi mărimea acestei emisii depinde de necesităţile statului în resurse financiare şi nu de necesităţile circulaţiei de mărfuri sau a celei monetare.

La etapa iniţială monedele de hârtie se emiteau alături de cele metalice şi între aceste două monede exista un raport, adică puteau fi liber schimbate una pe cealaltă. Însă,necesităţile crescânde ale bugetului au dus la înlăturarea existenţei acestui raport.

Moneda-hârtie îndeplineşte doar 2 funcţii ale banilor: mijloc de circulaţie şi mijloc de plată.

Lipsa convertirii în aur nu dă posibilitate de a fi remişi din circulaţie. Natura economică a monedei-hârtie exclude posibilitatea stabilităţii circulaţiei monedei date, deoarece aceşti bani n-au nimic comun cu circulaţia de mărfuri. De aceea moneda astfelemisă umple toate canalele de circulaţie şi se depreciază. Cauzele deprecierii sunt:

- emisiunea excedentară de monedă-hârtie,

- scăderea încrederii faţă de emitent,

- balanţa comercială negativă.

Aşa dar, esenţa monedei-hârtie constă în aceea că sunt bani reprezentativi, emişi de autorităţile statale, pentru acoperirea deficitului bugetar, de regulă, neconvertibili în aur şi căror le este atribuit un curs artificial faţă de aur.

Formele principale ale monedei

1. Moneda manuală 2. Moneda scripturală

1.1. Moneda de metal 2.1. Cecurile

1.1.1. Moneda metalică cu valoarea 2.2. Viramentele

integrală

1.1.2. Moneda metalică fără valoarea

integrală

1.2. Moneda de hîrtie

1.2.1. Reprezentativă

1.2.2. Convențională

Clasificarea monedei dupa Unitatea emitentă:

1. Moneda creată de agenți economici;

2. Moneda creată de guvern;

3. Moneda creată de bănci.

Moneda creată de agenți economici a funcționat în cadrul sestemelor monetare bazate pe atalonul aur-monedă. Agenții economici se prezentau la monetărie cu lingouri de aur și primeau în contrapartidă echivalentul lor în aur-monedă.

Moneda create de govern este moneda convențională care este emisă și pusă în circulație de către stat.

Clasificarea dupa valoarea intrinsecă:

1. Moneda cu valoarea integrală;

2. Moneda semn.

Moneda cu valoarea integrală este moneda care conține o cantitate de metal prețios ce i se atribuie prin valoarea nominală.

Moneda semn este reprezentată de monedele sau de alte alcătuiri de hîrtie pe care sunt imprimate valori exprimate printr-un anumit număr de unități monetare.