Dreptul de abitatie

Dreptul de abitatie.Conform art.424, dreptul de abitatie numit si dreptul de locuinta reprezinta dreptul persoanei fizice de a trai in locuinta unei alte persoane. Titularul dreptului de abitatie poate locui personăI~ori impreună cu soţul şi copiii săi. El este în drept sa instaleze în locuinţa oferită de nudul proprietar soţul şi copii chiar şi atunci când căsătoria a fost încheiată ori copii s-au născut dupa constituirea dreptului de abitatie. Dreptul de abitatie este guvernat de aceieaşi dispoziţii ca şi dreptul de uz, şi implicit, cel de uzufruct.

Referitor la soţ, se cere precizarea faptului că dispoziţia legii se referă numai la persoana cu care titularul este în căsătorie legală. In privinţa copiilor putem afirma că titularul dreptului de abitatie îi poate instala in locuinţă numai până la vârsta de 18 ani, deoarece persoanele care ating vârsta majoratului, potrivit art.51 din Codul familiei, nu mai sunt consideraţi copii. Pornind însă de la obligaţia părinţilor de a întreţine copiii majori inapţi pentru muncă ce necesită sprijin material (Codul familiei, art.74) considerăm că titularul dreptului de abitatie este în drept să-şi instaleze în locuinţă şi copiii majori inapţi pentru muncă.

Constituirea dreptului de abitatie. Potrivit art.424 alin.(3), dreptul de abitatie se constituie în temeiul unui act juridic ori al legii. Obiect al dreptului de abitatie poate fi numai un imobil cu regim juridic de locuinţă.

Dreptul de abitatie se poate constitui şi în bază de testament dacă testatorul a stipulat o clauză sub forma de legat. Art.1488 reglementează expres modul de folosire a locuinţei în bază de legat, stipulând că legatarul are dreptul să locuiască în casa, apartamentul sau pe o porţiune din acestea până la sfârşitul vieţii dacă un termen mai mic nu a fost stipulat expres. Dreptul de abitatie al legatarului se păstrează chiar şi în cazul în care moştenitorul înstrăinează unui terţ obiectul grevat cu drept de abitatie. Dispoziţia art.1489 alin.(2) apare ca o excepţie de la dispoziţia art.424 alin.(2), stabilind că legatarul titular al dreptului de folosinţă a locuinţei poate să-şi instaleze membrii de familie în locuinţă numai dacă testamentul prevede expres această posibilitate.

Dreptul de abitatie se poate naşte şi in baza unui contract de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă, deoarece dobânditorul proprietăţii are obligaţia de a asigura persoana care a înstrăinat bunul (beneficiarul întreţinerii) cu locuinţă pe timpul cât va trăi (art.839). Părţile pot indica expres locuinţa în care beneficiarul întreţinerii va locui, inclusiv în locuinţa pe care o înstrăinează, acest drept de abitatie putând fi înregistrat în registrul bunurilor imobile.

Se poate evidenţia un drept de abitatie şi în art. 130 din Codul cu privire la locuinţe, potrivit căruia membrii de familie ai proprietarului casei, instalaţi de el în casa ce îi aparţine, sînt în drept de a se folosi, ca şi el, de încăperile casei dacă în timpul instalării nu s-a convenit altfel. Aceştia sînt în drept să-şi instaleze copiii minori în încăperea acordată de proprietar instalarea unor alti membri de familie se admite numai cu conriinţămintul proprietarului. Dreptul de folosire a încăperii se mentine pentru aceste persoane şi în cazul încetăm raporturilor familiale cu proprietarul Dreptul de abitaţie ia naştere la data înscrierii lui în registrul bunurilor imobile^ Exercitarea dreptului de abitaţie. Dreptul de abitaţie nu poate fi cedat, iar bunul care face obiectul lui nu poate fi inchiriat. Titularul dreptului de abitaţie suportă cheltuielile de cultură sau de întreţinere proporţional părţii de care se foloseşte. Titularul dreptului de abitaţie al cărui drept poartă numai asupra unei părţi din bun poate să folosească facilităţile destinate uzului comun.

Stingerea dreptului de abitaţie. Dreptul de abitaţie se stinge în aceleaşi temeiuri ca şi uzufructul şi produce aceleaşi efecte juridice. Stingerea dreptului se înscrie în registrul bunurilor imobile.