Clasificarea servitutilor
Clasificarea servitutilor în doctrina juridică. In doctrina juridică au fost făcute multe clasificări servitutilor. Unele şi-au găsit reglementarea juridică în legislaţie, altele nu. Noi însă vom face o scurtă analiză tuturor clasificărilor.
2.1.1. Dreptului privat roman îi erau cunoscute servitutile prediale şi servitutile personale.
Predială (reală) era servitutea constituită în favoarea terenului dominant, care greva terenul aservit. Persoana beneficia de dreptul de servitute numai în virtutea faptului că era proprietarul fondului dominant şi, invers, sarcina servuţii obliga persoana numai în virtutea faptului că era proprietarul terenului aservit. In legislaţia Republica Moldova s-au păstrat numai servitutile prediale.
Personalăera servitutea constituită în favoarea unei persoane. Servituti personale erau considerate: usufructus, usus, habitatio si operae. Ulterior, ele au fost scoase din categoria servitutilor, fiind calificate drepturi reale de sine-stătătoare. Şi Codul civil ai Republicii Moldova reglementează în mod distinct uzufructul, uzul şi abitaţia.
Calificarea servitutilor personale ca drepturi reale de sine-stătătoare a făcut să dispară necesitatea acestei clasificări.
2.1.2. In cadrul servituţiilor prediale, după criteriul naturii terenului dominant, romanii deosebeau servitutile rustice de cele urbane.
Rustică (rurală) era servitutea în cadrul căreia imobilul dominant era un teren. Profesorul V. Volcinschi consideră că, dacă servitutea este instituită asupra unui teren şi acest teren se află într-o localitate rurală, servitutea este rustică.
Urbană era considerată servitutea în cadrul căreia imobilul dominant era o clădire. In aceeaşi sursă se menţionează că servitutea este urbană dacă este instituită asupra unei clădiri şi aceasta se află într-o localitate urbană.
2.1.3. In funcţie de modul de constituire, în dreptul românesc servituţiile se clasifică în naturale, legale şi stabilite prin fapta omului.
Naturală este servitutea care îşi are originea sau izvorul în situaţia reală a fondurilor, cum sunt, de exemplu, servitutea de scurgere a apelor, servitutea de graniţuire şi de îngrădire a proprietăţii, servitutea izvorului.
Reglementările din dreptul RM similare servitutilor naturale îşi au originea în lege, sunt plasate în dreptul vecinătăţii (Codul civil, art.377-394) şi în sensul adevărat al noţiunii de servitute nu există. De exemplu, servitutii naturale de scurgere a apelor îi corespunde dispoziţia art.381 din Codul civil, potrivit căreia proprietarul terenului inferior nu poate împiedica în nici un fel curgerea firească a apelor provenite de pe terenul superior. Servitutii de graniţuire şi îngrădire a proprietăţii îi corespund dispozitiile art 393, iar servitutii izvoarelor ii corespund dispozitiile art 348.
Legala este servitutea care isi are originea in lege si are ca obiect utilitatea publica sau privata. Sunt considerate servitutii legale: servitutea de trecere, in cazul locului infundat, servitutea negativa de vedere, servitutea distantei platantiilor, serviturtea picaturilor de stresina.
La art.443 alin.(3) din Codul civil, se prevede că superficiarul are dreptul de servitute asupra terenului pentru exercitarea dreptului de superficie dacă acest drept nu este stabilit prin actul de constituire a superficiei. Totodată, o astfel de situaţie ar putea fi soluţionată şi prin aplicarea dispoziţiei dreptului vecinătăţii, prevăzută la art.392.
Servitutile stabilite prin fapta omuluise constituie prin acte juridice între persoane, sunt singurele care merită numele de servitute şi sunt reglementate prin art.428-442 din codul civil al RM Servitutea se poate constitui cu consimţământul proprietarilor de terenuri exprimat în acte juridice unilaterale (testamentul si declaraţia unilaterală a proprietarului) şi bilaterale (contractele). Chiar şi uzucapiunea dreptului de servitute presupune o concordanţă' de voinţe a proprietarilor celor două terenuri.
2.2. Clasificarea servitutilor în Codul civil. Potrivit art.430,servitutile se clasifică în funcţie de manifestarea lor externă, de modul de executare şi de faptul dacă presupun exercitarea unor anumite acţiuni sau abţinerea de la săvârşirea lor.
In funcţie de manifestarea lor externă, servitutile sunt aparente şi neaparente [art.430 alin.(l)]. Servitutea aparentă este vizibilă şi se cunoaşte după semnele sale exterioare. Aparente sunt: servitutea de trecere pentru care există o cărare ori un drum asfaltat, servitutea de construire şi exploatare a apeductului sau gazoductului pentru care există un apeduct sau un gazoduct amplasat la suprafaţă, servitutea de vedere pentru care există o fereastră sau un balcon etc. Servitutea neaparentănu este vizibilă şi nu are semne exterioare. De ex, servitutea de a nu zidi sau de a nu zidi mai sus de o anumită înălţime este una neaparentă
2.2.2. In funcţie de modul de executare, servitutile sunt continue şi necontinue [art.430 alin.(2)].
Continuăeste servitutea pentru a cărei existenţă nu se cere fapta omului. Sunt servituti continue: apeductul, gazoductul, scurgerea apelor, servitutea de vedere etc.
Necontinuăeste servitutea pentru a cărei existenţă se cere fapta omului. Astfel de servituti sunt cele de trecere, de a lua apă din fântână .etc.
2.2.3. In funcţie de faptul că presupun exercitarea unor anumite acţiuni sau abţinerea de la săvârşirea unor acţiuni servitutile sunt pozitive şi negative [art.430 alin. (3)].
Pozitivăeste servitutea care îl îndreptăţeşte pe proprietarul terenului dominant să facă în mod direct anumite acte de folosinţă pe terenul aservit. Sunt servituti pozitive: dreptul de a trece, dreptul de a lua apă din fântână etc.
Negativăeste servitutea care impune proprietarului de teren aservit anumite restricţii în exerciţiul dreptului său de proprietate. Astfel de servituti sunt: interdicţia de a construi pe propriul teren, interdicţia de a construi mai sus de o anumită înălţime etc.